Teatrul Regina Maria inaugurează programul 𝐓𝐑𝐌 | 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, prin care va invita în fiecare lună pe scena din Oradea producții remarcabile din teatrele din întreaga țară.
Această inițiativă se adresează în mod special publicului bihorean, oferindu-i acces facil la o varietate de spectacole, menținându-l la curent cu noile tendințe în teatru, fără a fi nevoie să parcurgă distanțe mari pentru a vedea producțiile dorite. În plus, programul sprijină consolidarea relațiilor deja existente între TRM și celelalte teatre din România.
Primul spectacol din acest program este „LA VIE EN ROSE”, un spectacol de teatru coregrafic creat de celebrul dansator și coregraf Gigi Căciuleanu, de la Teatrul de Nord Satu Mare - Trupa Mihai Raicu.
-----------------------------------
„La Vie En Rose” se compune din întâlnirile, cunoașterile, despărțirile și reîntâlnirile dintre 5 dame și 5 domni. Cuplurile se formează și se consumă pe fondul muzical inegalabil al șansonetei franceze, pe melodiile care ne vin prima oară în minte atunci când ne imaginăm izul romantic prezent pe străduțele franceze - înguste, pietruite, luminate cald din loc în loc, și pe care, în răstimp, se aud tocurile unei doamne sau se zăresc două siluete îmbrățișate. Însă aceleași întâlniri care ne fac să vedem viața în roz ne reamintesc la fel de bine și de griul cotidian, de frustrările unei relații pline de pasiune, de durerea unei despărțiri.
„LA VIE EN ROSE este un spectacol gândit ca un dans amoros prin excelență. Cuplul este văzut ca un singur personaj format din două entități. Chiar dacă de fapt, uneori, nu este vorba decât de solitudini, cuplate la voia hazardului. Duse de același val. Legate între ele de dinamica câte unui firicel de melodie. De câteva note pe care le-ar auzi doar trecând din întâmplare pe lângă o fereastră deschisă, interferând astfel, cu secretul vreunei alte intimități.” (Gigi Căciuleanu)
-----------------------------------
🎫 Bilete la agenția teatrului:
Luni: 𝟏𝟒:𝟎𝟎-𝟏𝟖:𝟎𝟎
Marți-Joi: 𝟏𝟐:𝟎𝟎-𝟏𝟖:𝟎𝟎
Miercuri-Vineri: 𝟏𝟎:𝟎𝟎-𝟏𝟒:𝟎𝟎
🌐 online pe
https://www.teatrulreginamaria.ro/program/ și pe Poftim Cultură:
https://www.poftimcultura.ro/bilete-teatru/oradea-la-vie-en-rose-roxana-fanata-andrei-gijulete-ioana-cheregi-484
🕙 sau cu o oră înainte de spectacol (în limita locurilor disponibile).
You may also like the following events from Teatrul Regina Maria - Trupa Iosif Vulcan: